Prin displazia soldului , luxatia congenitala a soldului (displazia luxanta a soldului, developmental dysplasia of the hip) se intelege dezvoltarea capului femural in perioada perinatala si ulterior, intr-o pozitie vicioasa, inalta, exteriorizata, care nu permite dezvoltarea normala a articulatiei soldului. Aceasta entitate clinica include de la subluxatii ale capului femural si dezvoltarea incompleta a acetabulului (partea din bazin cu care acesta se articuleaza) pana la luxatia congenitala pura care presupune dezvoltarea capului femural complet in afara acetabulului.
Consecintele acestei afectiuni la adult sunt inegalitatea de membre, mobilitatea limitata sau/si anormala a soldului, deformarea compensatorie a coloanei vertebrale, afectarea genunchiului, multiple modificari arhitecturale osoase care duc la imbalante musculare.
Clinic aceste fenomene se traduc prin mers schiopatat, inegalitatea membrelor, mobilitate redusa, durere si eventual deformare la nivelul soldului, coloanei vertebrale si genunchiului, cu afectarea in timp si a membrului contralateral (opus).
Radiologic se identifica pozitia anormala a capului femural in raport cu acetabulul (numit si cotil), deformarea acestuia, inegalitatea de membre, subdezvoltarea acetabulara. In forme mai putin severe se constata prin masuratori specifice deficitul de acoperire a capului femural, adica lipsa de congruenta intre acesta si cotil.
La sugar diagnosticul se pune ecografic (fie ca examenul clinic al sugarului sugereaza aceasta patologie fie in cazul unui screening al soldului efectuat tuturor bebelusilor). Afectiunea poate fi tratata conservator sau chirurgical cu rezultate bune in cele mai multe cazuri. Pe masura ce copilul creste in varsta procedurile chirurgicale necesare se complica, cu rate de succes care scad in ce priveste restabilirea anatomiei si functiei normale.
La adult este practic depasita ideea tratamentului curativ care ar presupune refacerea anatomiei normale a soldului si acest obiectiv se transforma in restaurarea biomecanicii corecte, cu restabilirea cat mai aproape de normal a dezechilibrelor existente. Acest obiectiv poate fi atins numai chirurgical, prin protezarea sau artroplastia totala a soldului, adica prin inlocuirea articulatiei cu elemente artificiale care compun o proteza de sold (vezi si Coxartroza).
Artroplastia soldului in conditii de displazie este o interventie cu grad mare de complexitate fiind necesare atat experienta chirurgului cat si, deseori, implanturi speciale necesare pentru reconstructia unei articulatii care nu a fost niciodata normala.
Inaintea unei asemenea proceduri trebuie discutate pe larg optiunile chirurgicale, si obiectivele care pot fi atinse (de exemplu o alungire a membrului intr-un singur timp operator mai mare de 4 cm este foarte riscanta deoarece se poate produce elongatia nervului sciatic cu paralizie consecutiva). Trebuie de asemenea inteles ca restabilirea inaltimii, centrului de rotatie al soldului si al altor elemente biomecanice nu rezolva toate problemele induse de dezvoltarea anormala musculo-tendinoasa si nici deformarile aparute la nivelul coloanei vertebrale si genunchiului, unde uneori sunt necesare alte proceduri chirurgicale reconstructive.
O alta discutie care trebuie purtata pe larg intre medic si pacient este cea legata de oportunitatea operatiei in contextul calitatii vietii. Sunt situatii in care persoane tinere tolereaza bine displazia soldului si acestea trebuie informate legat de durata limitata de viata a unei artroplastii, ceea ce, in contextul sperantei de viata a pacientului este posibil sa necesite una sau mai multe operatii de revizie, cu durata din ce in ce mai scurta.
In cele mai multe cazuri insa este vorba de forme invalidante ale afectiunii care produc suferinta si limiteaza integrarea socio-profesionala a pacientului si in acest context interventia chirurgicala devine net recomandata.
CAZ CLINIC
Pacienta in varsta de 68 de ani cunoscuta cu displazie bilaterala a soldului (luxatie congenitala inalta, cu dezvoltarea capetelor femurale la distanta de acetabul – paleocotil), cu inegalitate de membre de 4 cm prin scurtare de amplitudine diferita a ambelor membre pelvine).
Se observa deformarea capetelor femurale si aparitia unor fenomene artrozice la nivelul noilor articulatii. In imaginea din dreapta sunt schematizate pozitiile capetelor femurale si ale regiunilor din bazin (paleocotile) cu care acestea ar trebui sa se articuleze. In cursul primei interventii se practica artroplastia soldului stang cu proteza totala necimentata si se considera necesara acoperirea suplimetara a cupei protezei cu o componenta de metal trabecular orientata astfel incat sa prezinte un contact cat mai bun cu osul iliac. Se obtine o alungire a membrului pelvin stang de circa 3 cm, fara deficite neurologice.
A doua operatie (la circa 3 luni dupa prima, dupa recuperarea soldului stang si reluarea mersului cu sprijin complet) pune problema necesitatii unei alungiri mai importante a membrului prin coborarea centrului de rotatie cu circa 6 cm, a unui acetabul de asemenea incompetent. Se practica artroplastia cu acelasi tip de proteza necimentata si se augmenteaza tavanul acetabular cu os provenit din capul femural, sub forma de butee, fixat cu suruburi.
Rezultatul clinic si radiologic final este bun, recuperarea poate incepe prin mers cu sprijin partial progresiv si pe membrul inferior drept. Exista o inegalitate restanta de 2 cm care nu a putut fi corectata din cauza riscului de paralizie de nerv sciatic si care va fi compensata prin utilizarea unui pantof ortopedic.
Lasă un răspuns