EPICONDILITELE

Ce sunt epicondilitele ?

Epicondilitele sunt afecțiuni inflamatorii și degenerative localizate la nivelul cotului, care implică inserțiile musculaturii extensoare (în cazul epicondilitei externe, denumită și „tennis elbow”). Când implică inserțiile flexorilor se numesc epitrohleite, epicondilite interne sau „golfer’s elbow”).

Aceste grupe musculare au originile la nivelul regiunii distale a humerusului în zona cotului pe structuri osoase numite epicondili sau epitrohlee (de unde și numele afecțiunii).

Mecanismul de producere al epicondilitelor este în general suprasolicitarea mecanică prin microtraumatisme repetitive (elocvente fiind suprasolicitările de tip sportiv care dau numele afecțiunilor), mai rar traumatisme unice cu încărcare importantă a articulației cotului și pumnului.

Astfel, se produc mici rupturi la nivelul enthesei (zona în care tendoanele se ancorează în os), care generează un proces inflamator persistent, cu degenerarea hialină a unora dintre fibre și o proliferare microvasculară.

Durerea consecutivă se reproduce la flexia (în epicondilita internă) sau extensia (în epicondilita externă) pumnului pe antebraț, mai ales împotriva unei rezistențe.

Durerea în epicondilite poate fi și spontană, surdă, cu acutizări la cele mai mici eforturi (de ex. la ridicarea unei căni cu apă).

În epicondilita externă cel mai frecvent afectat mușchi este scurtul extensor radial al carpului (ECRB), urmat de extensorul comun al degetelor (EDC).

În epicondilita internă cel mai frecvent este afectat flexorul radial al carpului (FCR) și rotundul pronator (pronator teres).

Deseori, afecțiunea asociază și sindromul de compresiune a nervului cubital, ceea ce poate impune eliberarea și eventual transpoziția acestui nerv.

Diagnosticul epicondilitelor

Diagnosticul diferențial se face cu:

• discopatia cervicală (radiculopatii C6-C7)
• sindromul de compresiune a nervului interosos posterior ( ramura motorie a nervului radial la nivelul antebrațului)
• leziuni artrozice la nivelul cotului

Tratamentul epicondilitelor

Opțiunile terapeutice constau în:

• repausul articulațiilor afectate, cu sau fără imobilizare, dar cu evitarea oricăror eforturi;
• gheață local, antiinflamatoare topice și pe cale generală (diclofenac, coxibi, ibuprofen,etc);
• infiltratii locale cu PRP (actiune pe termen lung) sau cu preparate cortizonice (cu acțiune mai rapidă, dar rezultate mai slabe la distanță);
• fizioterapie tip ESWT ;
• utilizarea de orteze pentru epicondilită (benzi elastice poziționate la nivelul antebrațului care limitează mobilitatea tendoanelor implicate scăzând astfel tracțiunea la nivelul enthesei);
• chirurgia, ca ultimă soluție, care constă în excizia regiunilor degenerate de la nivelul enthesei și repararea inserțiilor.