Definitie : Sindromul de compartiment reprezinta cresterea presiunii hidrostatice intr-un spatiu inchis osteofascial de la nivelul membrelor si toate consecintele nefavorabile asupra microcirculatiei locale cu disfunctie mioneurala si ulterior necroza tisulara la acest nivel, fenomene direct proportionale cu durata si magnitudinea fenomenelor. Cu alte cuvinte, presiunea datorata leziunilor in dezvoltare provocate de traumatismul initial creste intr-un spatiu inchis pana la punctul la care viabilitatea tesuturilor este compromisa.
Presiunea intracompartimentala critica la care apare sindromul de compartiment este in valori absolute definita de intervalul 30-45 mm Hg sau, conform teoriei lui Whiteside, diferenta dintre TA diastolica si presiunea intracompartimentala mai mica de 20 mm Hg.
Atingerea acestor valori de catre presiunea intracompartimentala stabileste indicatia chirurgicala de fasciotomie de urgenta. Presiunea intracompartimentala poate fi masurata prin metodele manometrice ale lui Claude sau Moed-Thorderson. Sunt insa studii care demonstreaza ca decompresia compartimentului prin fasciotomie trebuie realizata dupa criterii clinice, indiferent de presiunea masurata, atitudinea conservatoare fiind deseori defavorabila in contextul agravarii starii clinice.
Sindromul de compartiment are o incidenta crescuta la nivelul gambei si antebratului.
SINDROMUL DE COMPARTIMENT AL GAMBEI
Sindromul de compartiment al gambei are o incidenta crescuta in fracturile inchise (pana la 20%) dar poate surveni si in cazul fracturilor deschise ale gambei. In majoritatea cazurilor, succesiunea cresterii presiunii intracompartimentale este dinspre compartimentul posterior profund spre cel superficial si ulterior spre compartimentele anterior si lateral cu un maxim la nivelul unei arii cu raza de 5 cm din proximitatea fracturii.
Simptomatologia sindromului de compartiment poate debuta pana la 24 de ore de la traumatism (au fost descrise si sindroame de compartiment silentioase precum si cronice). Subiectiv se descrie aparitia unor dureri vii la nivelul moletului exacerbate de mobilizarea activa sau pasiva a articulatiilor adiacente si chiar la distanta ( caracteristica este durerea exacerbata la miscarile de flexie-extensie a degetelor). Pacientul acuza parestezii pana la paralizie in teritoriile afectate. La inspectie se pot constata paloarea si eventualele leziuni ischemice tegumentare ( flictene). Se remarca de asemenea pozitia antalgica intr-un grad de flexie a gambei ( pozitie care relaxeaza structurile fasciale).
Pulsul este in general prezent la nivelul arterelor tibiala posterioara si pedioasa dar poate fi diminuat.
Testul diagnostic este reprezentat de masurarea presiunii intracompartimentale. In lipsa aparaturii necesare masurarii acestei presiuni, decizia se ia pe criterii clinice, preferandu-se o atitudine mai agresiva (chirurgicala) atitudinii expectative care poate duce la depasirea momentului optim pentru interventie.
Evolutia sindromului de compartiment netratat este fie spre necroza extensiva cu gangrena si suprainfectie, fie, mai frecvent, spre sindromul de retractie ischemica cu fenomene de miozita degenerativa, nevrita si perinevrita (disfunctii neurologice) care apar preponderent la nivelul nervului tibial) fenomen cunoscut ca sindrom Volkmann al piciorului.
Tratamentul sindromului de compartiment are o componenta medicamentoasa adjuvanta ( AIS, AINS, anticoagulante) si o componenta chirurgicala obligatorie care consta in fasciotomia larga bilaterala a gambei cu deschiderea larga a tuturor lojelor. Ambele incizii vor fi lungi de la nivelul articulatiei genunchiului pana la nivelul gleznei. Suturile secundare si eventualele grefe tegumentare pot fi efectuate la 5-7 zile de la prima interventie.
Nu s-a demonstrat daca osteosinteza centromedulara a fracturilor inchise de gamba creste sau reduce riscul aparitiei sindromului de compartiment
Lasă un răspuns