Fractura epifizei distale de radius este cea mai frecventa fractura din patologia traumatica a sistemului osteo-articular ( 17% din fracturile prezentate la camerele de garda). Exista numeroase eponime care definesc varietati ale acestei fracturi ( Pouteau-Colles, Goyrand-Smith, Barton, Chauffeur,etc).
Frecventa crescuta a acestui tip de fractura se datoreaza mecanismului de producere, care consta cel mai frecvent in cadere pe mana intinsa instinctiv pentru a atenua socul.
Distributia cazurilor este bimodala, adica acest tip de fractura se intalneste mai frecvent in doua tipuri de cazuri : femei varstnice (cu osteoporoza) care sufera traumatisme de mica energie (de tipul caderii din picioare) si barbati tineri care sufera traumatisme de inalta energie (accident rutier, de exemplu).
Sunt studii care demonstreaza ca o femeie de 50 de ani din emisfera nordica are sanse de 15% de a suferi o fractura de radius distal in restul vietii (lifetime risk), in timp ce pentru un barbat acest risc este de 2%.
Fractura radiusului distal poate fi considerata o „santinela” pentru osteoporoza, aparand cu 5-10 ani mai devreme decat fracturile pe os patologic de la nivelul coloanei vertebrale si soldului.
Istoric, toate fracturile radiusului distal se tratau conservator prin reducere prin manipulare si ulterior imobilizare in aparat gipsat. Acest tip de tratament se aplica si acum cazurilor de fracturi cu minima deplasare precum si la majoritatea fracturilor care nu intereseaza suprafata articulatiei radio-carpiene. De asemenea, tratamentul conservator se recomanda frecvent pacientelor varstnice dupa evaluarea comorbiditatilor, avand in vedere raportul dintre riscul anestezico-chirurgical si beneficiu.
La prezentarea la camera de garda a sectiei de ortopedie se vor efectua radiografii de pumn in doua incidente : antero-posterioara (fata) si laterala (profil). Daca se constata prezenta unei fracturi cu deplasare se va tenta reducerea ortopedica prin tractiune sub anestezie si imobilizare in atela gipsata provizorie. Se vor efectua radiografiile de control urmarindu-se parametrii radiologici care stabilesc reducerea acceptabila. Acestia masoara unghiurile radiusului distal ( inclinatia radiusului, inclinatia volara), inaltimea radiusului, evalueaza reducerea anatomica a suprafetei articulare a radiusului, starea articulatiei radio-cubitale distale, raporturile cu oasele carpului.
Daca acesti parametri sunt atinsi, se poate opta pentru continuarea tratamentului ortopedic cu imobilizare pana la 6 saptamani si controale radiologice periodice insotite de schimbarea aparatului gipsat.
In conditiile in care se considera ca probabilitatea ca acest aspect radiologic sa se mentina este mica, sau manevrele de reducere a fracturii nu au rezultatul scontat, se va propune pacientului interventia chirurgicala care are avantajul ca poate asigura printr-o fixare stabila mentinerea pozitiei fragmentelor osoase (reducerea), precum si mobilizarea precoce a articulatiei pumnului, foarte importanta in recuperarea functionala.
Interventia chirurgicala se efectueaza sub anestezie generala sau loco-regionala. Exista mai multe posibilitati de fixare (osteosinteza) : fixator extern, fixare cu brose percutanat sau fixare cu placa si suruburi, etc. In functie de particularitatea fracturii, chirurgul va alege una din procedurile mentionate.
Postoperator, pacientul va urma un program de reabilitare functionala care vizeaza recuperarea mobilitatii pumnului si a fortei de strangere.
Complicatiile fracturilor epifizei de radius sunt urmatoarele :
complicatii intalnite mai frecvent in cazul tratamentului conservator
– calusul vicios – complicatie foarte frecvent intalnita, predominant in cazul tratamentului conservator – consta in consolidarea osului cu scurtare, angulare, decalare, etc in asa fel incat mobilitatea si forta sunt afectate, durerea este cvasipermanenta ( mai ales pe partea cubitusului care proemina dupa scurtarea radiusului), iar aspectul estetic este in ” baioneta”, etc.
– pseudartroza (lipsa consolidarii) – extrem de rar intalnita in acest tip de fracturi
– sindromul de canal carpian – compresia nervului median la nivelul pumnului care poate produce parestezii, durere si impotenta functionala in teritoriul afectat – poate apare ca si consecinta a consolidarii in pozitie vicioasa
– complexul dureros regional ( sd Sudeck, sindrom algoneurodistrofic) – sindrom datorat in general imobilizarii prelungite, caracterizat prin modificari trofice locale insotite de sudoratii reci si osteoporoza localizata „patata”
complicatii legate de actul chirurgical
– leziuni vasculo-nervoase locale – rar intalnite, de obicei fara consecinte pe termen lung
– infectiile – pot impune indepartarea implanturilor metalice interne si eventual inlocuirea cu un fixator extern
– diverse tipuri de deteriorare a fixarii
– leziuni ale unor tendoane ( extensor policis longus etc.)
Lasă un răspuns